Rareş Bogdan, prim-vicepreşedintele PNL, a declarat că premierul Ludovic Orban are cunoștință cine a făcut fotografia în care a fost prins în timp ce fuma în sediul Guvernului.
„Premierul are numele respectiv, mi l-a zis şi mie. Nu sunt abilitat, nici nu vreau să… Eu i-am spus şi lui Ludovic, vă zic şi dumneavoastră. Eu nu cred că omul ăla (n.r. cel care a făcut fotografia) a vrut să îi facă rău premierului, sau miniştrilor sau PNL-ului. Cred că, în tipicul românesc specific naţiei ăsteia, mai special în zona Dunăreană, este să se laude. Eu cred că l-o fi trimis la vreo prietenă, vreo iubită. „Uite, domnule, unde sunt eu”. Aşa cred că a făcut-o şi de acolo a ajuns în spaţiul public. Dar nu sunt investigator„, a susţinut Rareş Bogdan.
De asemenea, Rareș Bogdan a mai precizat că l-a rugat pe Ludovic Orban o bună perioadă să fie atent la aspectul cu telefoanele mobile, pe motiv că din biroul său se conduce România şi pot exista documente sensibile.
„Eu l-am rugat să nu mai lase… I-am spus: ‘Ludovic, îţi spun de luni de zile – nici măcar eu care sunt prim-vicepreşedinte al partidului, şi am umblat în multe locuri mai importante decât locul ăla, nu ai voie să intri cu telefonul. Aşa cum la Cotroceni nu intru cu telefonul, nici la tine nu trebuie să laşi pe nimeni să intre cu telefonul mobil’. Să le lase unde vor, dar să nu intre cu telefoanele mobile pentru că nu este normal să intri cu telefonul într-un loc de unde se conduce România şi unde pot exista documente. Nici chiar de ziua premierului. Sunt convins că nu o să-i mai lase să intre cu telefoanele mobile„, a adăugat Rareş Bogdan.
NU RATA: DOI LUPTĂTORI K1, FILMAȚI GOI-PUȘCĂ ÎN TIMP CE ÎȘI ”VINDEAU” CORPURILE UNOR DOMNI POFTICIOȘI!
„Deci noi fumăm, nu furăm. Deci au fumat, nu e în regulă. Dar haideţi să fim… Dacă asta este marea problemă a guvernării că Ludovic a fumat de ziua lui în birou, atunci este clar. Şi atunci să vină să ne… să văd… că ei au furat. Şapte ani de zile au furat. Noi fumăm, nu furăm„, a precizat Rareş Bogdan.